,,Chiral electro and photoactive molecular materials’’ invitat Dr. Narcis Avarvari
Primul eveniment din seria „Cafeneaua Științei”, organizat de Centrul de consiliere și de orientare în cariera de cercetător – regiunea de Vest, a avut loc în data de 10 noiembrie 2023, la sediul la Universității de Vest din Timișoara.
Dr. Narcis Avarvari, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai diasporei românești, a fost protagonistul unui dialog captivant cu membri valoroși ai comunității de cercetători din cadrul Universității de Vest din Timișoara și din regiunea de Vest a țării. Acesta a adus în atenție cele mai actuale domenii de cercetare din laboratorul MolTech – Anjou și din cadrul Universității din Angers.
Evenimentul a fost un prilej de învățare și interacțiune pentru toți participanții, fiind onorați să aibă în preajmă o personalitate de marcă în lumea cercetării. La întâlnire au fost prezenți atât cadre didactice, cât și studenți și cercetători, contribuind la o atmosferă vibrantă și plină de schimburi inspiraționale.