Noua Platforma ERA Talent a fost lansată!

La Conferința Bienală EURAXESS 2024 din Katowice din Polonia, a fost lansată Platforma ERA Talent, un portal esențial pentru cercetători și instituțiile de cercetare și inovare.

Platforma oferă acces la servicii esențiale, cum ar fi:

🌐 Rețele și portaluri EURAXESS

🏆 Premiul HR Excellence in Research

🏦 Schema de pensii RESAVER

💡 Platforma de Talente în Inovare

📊 Observatorul Carierelor în Cercetare și Inovare

📚ResearchComp: Cadrul european pentru evaluarea și dezvoltarea abilităților transversale ale cercetătorilor.

Comunicatul Comisiei Europene privind “O Nouă ERĂ pentru Cercetare și Inovare” subliniază importanța promovării condițiilor de dezvoltare a carierei pentru a atrage și reține cercetătorii în Europa. În contextul competiției globale pentru talente, acest aspect este esențial pentru funcționarea eficientă a Spațiului European de Cercetare (ERA).

Spațiul European de Cercetare (ERA) este o inițiativă strategică menită să stimuleze colaborarea între cercetători, inovatori, cetățeni și factori de decizie. ERA oferă un cadru în care aceștia pot să se conecteze, să colaboreze și să acceseze cele mai recente informații, date și resurse necesare pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții.

Mai multe detalii despre cum Platforma de Politici Spațiului European de Cercetare (ERA) sprijină aceste obiective și cum pot fi accesate informații relevante pot fi găsite aici.