,,Vocea umană-artă și știință’’ invitat Prof. Dr. Stephan Poen
În data de 27 mai 2024, participanții prezenți la Cafeneaua Științei au avut prilejiul să se bucure de un moment artistic special, oferit de soprana Narcisa Brumar, artistă lirică la Opera Națională Română din Timișoara și pianistul Leonard Bonea, corepetitor la Opera Opera Națională Română din Timișoara.
Cei doi artiști au deschis scena evenimentului de tip Cafeneaua Științei intitulat ,,Vocea umană-artă și știință’’ care l-a avut ca invitat special pe domnul Prof. Dr. Stephan Poen, un renumit medic foniatru, Doctor în Medicină și în Muzicologie.
Prof. Dr. Stephan Poen, un renumit medic foniatru, Doctor în Medicină și în Muzicologie, va împărtăși cunoștințele sale vaste despre Estetica vocală și despre legătura dintre Medicină și Muzică. Cu o carieră multilaterală, acesta este și un artist liric (bariton) afirmat în teatrul liric și muzica vocal-simfonică. Periodic este invitat ca membru în juriile unor prestigioase concursuri internaționale de canto din Italia (Concursul Internațional Vincenzo Bellini – Sicilia), România (Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée), Israel, SUA, Brazilia și în multe alte țări europene.
A obținut titlul de Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București, cu lucrarea ”Sonologie și Sonosofie în Determinismul Tonal”. A fondat domeniul de Estetică Vocală prin formularea unui sistem doctrinar în premieră absolută, bazat pe cercetările și experiențele acumulate în propria activitate medicală și muzicologică. Este profesor asociat de Estetică Vocală, cu activitate didactică, masterate și conferințe ținute în unele conservatoare italiene și în teatre lirice.
Evenimentul a îmbinat armonios informații despre vocea umană, explorând diversitatea și profunzimea acestui instrument, care a fost folosit de-a lungul timpului pentru a ne exprima emoțiile, pentru a comunica și pentru a crea artă. Participanții au avut oportunitatea de a înțelege cum se realizează producerea sunetului de către corzile vocale până la modul în care sunetele sunt modelate și amplificate în corpul uman, explorând minunile științei din spatele vocii umane.