,,Și totul începe cu spirala’’ invitat designer Roberto Semprini

Pornind de la ideea că cercetarea încurajează colaborarea între artiști, designeri și cercetători pentru a aduce perspective și abordări diverse în rezolvarea problemelor comune sau în explorarea unor concepte noi, Centrul de consiliere și orientare în cariera de cercetător – regiunea de Vest a organizat evenimentul de tip „Cafeneaua Științei”, în domeniul Artă și Design.

Evenimentul s-a desfășurat în data de 7 decembrie 2023, începând cu ora 11.00, avându-l ca invitat pe dl. Roberto Semprini, arhitect și designer recunoscut la nivel internațional, care a împărtășit perspectivele fascinante privind interacțiunea dintre creație, tehnologie și artă.

Roberto Semprini, este laureat al unor prestigioase premii, precum canapeaua „Tatlin” și măsuța de cafea „Manta”, iar produsele sale sunt incluse în colecțiile permanente ale unor muzee de renume din întreaga lume. În prezent, Roberto Semprini deține poziția de profesor titular la Cursul de Design Artistic pentru Afaceri la Academia de Arte Plastice din Brera (Milano).